|
|
Miturile transcedentale,
consacrate de omul primitiv elucidarii contradictiile existentiale
aparente, pe care el nu le accepta decat ideal : (a) eroul arhetipal
(nu stramosul totemic, ci modelul de la care porneste sirul, un
model absolut si deci inegalabil, de aceea si divinizat) ;(b)
suprastructura
demonologica (reprezentand transferul in mitologie a
credintei animiste in duhurile si in demonii care ar guverna
universul -integral ca si in detaliila palpabile) ; (c) destinul (ca
lege in sine sau sistem de legi implacabile si intrepatrunse,
supunandu-si intregul univers, pana la detalii, omul, omenirea si
chiar zeii) ; (d) universul dual (conceptul diviziunii lumii in
principii antagonice, care completeaza in mod general intregul
:lumina-intuneric, caldura-frig, miscare-repaos, mascul-femela,
viata-moarte si in ultima amaliza bine-rau) ;(e) simbolurile
conditiei umane (aspiratie omului de a-si depasi conditia, de obicei
prin imitarea unor valori ambientale : de pilda zborul icaric, care
nu este decat traducerea alegorica a invidiei omului fata de pasare,
dar nu si intelegerea deosebirii structurale) ;(f) viata si moartea
(ca antiteza acuta suprema in care miturile nu admit totusi termenii
antitezei, preferand ideea de stari diferite ale aceeleiasi
existente, intrucat thanatofobia conceptuala, care trabuce
instinctul de conservare, nu scuteste de suferinta intrebarii nici o
fiinta ganditoare) ; (g) aria timpului (timpul uman mensurabil si
timpul divin, deci numenal, inaintea acestora si dupa ele, unele
mituri admitand si absenta timpului).
